În cadrul psihologiei adleriene, „stilul de viață al copilului răsfățat" ocupă un loc important. Alfred Adler considera acest stil de viață ca indicând un deficit de interes social.
Persoana care a fost răsfățată sau care a adoptat stilul de viață răsfățat pare a avea o mai mare șansă de a ajunge la o serie de credințe greșite, cum ar fi: „eu sunt mai bun decât ceilalți" și „ceilalți sunt aici ca să mă servească pe mine". Aceste convingeri vor îngreuna individul în a coopera cu ceilalți în cadrul sarcinilor vieții.
Cu speranța că vom clarifica înțelesurile adleriene asupra ideii de copil răsfățat, acest articol discută 4 metode obișnuite de producere a răsfățării și, pentru fiecare metodă în parte, consecințele și sentimentele care pot fi provocate copilului.
1. A da prea mult și prea des unui copil
Consecințele:
- Privează copilul de satisfacția provocată de câștigarea a ceea ce își dorește
- Împiedică copilul în a se deprinde cum să facă față frustrărilor
- Încurajează convingeri nerezonabile cum ar fi: „Nu am nevoie să lucrez", „Lucrurile vin singure la mine" și „Voi coopera numai dacă primesc ceva la schimb"
- Promovează apariția sentimentelor de superioritate și aroganță
Exemple:
Copilul răsfățat în felul acesta va ajunge să cunoască ceea ce comportamentaliștii numesc „un program continuu de stimulare". Atunci când copilul își dorește ceva (o jucărie nouă, o bomboană, o haină nouă, un privilegiu), părinții îl furnizează ca pe un premiu de fiecare dată când copilul face ce trebuie.
2. Făcând în locul copilului ceea ce el poate face pentru sine
Consecințele:
- Împiedică copilul în crearea încrederii în sine
- Împiedică copilul să învețe să ia hotărâri
- Împiedică copilul să învețe cum să-și rezolve propriile probleme
- Privează copilul de dreptul său de a experimenta și de a învăța de pe urma propriilor greșeli
- Împiedică copilul în a învăța că are resurse – de a se descurca într-o multitudine de situații
- Promovează sentimentele de inferioritate și dependență
Exemple:
Prin această metodă, părinții îi răpesc copilului lor accesul la muncă și responsabilități. Ei își frustrează copilul doar pentru că acesta încearcă să devină independent.
Acești părinți fac lecțiile copiilor în locul lor, își trezesc copilul în fiecare dimineață (asta după ce copilul ar fi trebuit să fi deprins să se trezească dimineața cu ceasul deșteptător), își cer scuze pentru comportamentul nepotrivit al copilului, prepară și planifică toate mesele în familie (când și copilul își poate asuma deja niște responsabilități aici), își transportă copilul la diferitele activități sociale ale acestuia (deși copilul e îndeajuns de mare pentru a se putea folosi de mijloace de transport în comun), „preiau" de la copilul mic încercările lui de a-și demonstra responsabilitatea și independența.
3. „Supravegherea", „supra-protecția", „supra-evaluarea"
Consecințele:
- Împiedică copilul în a învăța să se simtă confortabil cu independența sa
- Încurajează copilul să creadă că ceilalți nu au încredere că el se poate comporta sau acționa responsabil
- Amplifică gradul de anxietate al unui copil
- Împiedică copilul să se simtă acceptat așa cum este el
- Promovează sentimente de inferioritate și frustrare
Exemple:
Prin această metodă, părinții consumă prea mult timp cu „supravegherea" copilului. Astfel, copilul este supravegheat când își face temele; când se joacă, cu cine se joacă; când se îmbracă, cu ce se îmbracă; când și cu ce prieteni vorbește la telefon.
Există, de asemenea, o tendință a părinților de a controla toate activitățile copilului, de a-i planifica programul, și asta chiar dacă copilul este în stare să aibă grijă și singur și să își planifice singur ziua.
4. Eșecul de a furniza reguli și consecințe adecvate
Consecințele:
- Împiedică copilul în a învăța să respecte drepturile celorlalți
- Împiedică copilul în a învăța să își asume răspunderea pentru acțiunile lui
- Împiedică copilul în a înțelege ce influență are comportamentul său asupra altora
- Împiedică copilul în a experimenta înțelesul democratic al vieții
- Furnizează sentimente de superioritate și „o lipsă de direcție" în viață
Exemple:
Prin această metodă, copilul trăiește într-o atmosferă de așa-numit „laissez-faire". Părinții nu stabilesc limite și standarde de comportament în casa lor sau, dacă le stabilesc, părinții nu respectă necesitatea și consistența aplicării consecințelor în cazul în care regulile sunt încălcate.
Astfel, copilul nu își duce la bun sfârșit îndatoririle, folosește un limbaj abuziv cu părinții, își deranjează părinții când ei vorbesc sau când au de treabă, și nu este ajutat să priceapă că acțiunile lui sunt inacceptabile pentru ceilalți.
Concluzii pentru părinți
Aceste 4 metode de răsfățare a copiilor și consecințele lor pot fi de mare ajutor părinților în înțelegerea efectelor comportamentului lor. Gravitatea și numărul dezavantajelor datorate răsfățării depind de câte dintre cele 4 metode sunt folosite și de cât de „consecvenți" se dovedesc părinții în a le aplica.
Astfel, copilul care în mod constant se întâlnește cu toate cele 4 metode de răsfățare va fi de departe mai descurajat în fața încercărilor vieții decât copilul care se întâlnește doar ocazional cu ele.
Articol original de Howard B. Kaplan, publicat în The Journal Of Individual Psychology, decembrie 1985. Traducere și editare: Răzvan Gogălniceanu – psihoterapeut adlerian.
